Istoric cultură, tradiţii                                       

          Istoricul localităţii Cândeşti.

     La 34 km Nord Vest de oraşul Târgovişte, pe valea râului Dâmboviţa, pe terasa a doua de pe malul drept  se află aşezată una din cele mai vechi cetre de moşneni – Cândeşti Vale.
     A fost sat de moşneni, întrucât la 1864, prin legea de împroprietărire a clăcaşilor de sub domnia lui Cuza niciun cetăţean din Cândeţti Vale şi din satelitul său Aninoşani n-a fost împroprietărit, toţi fiind în postura de moşneni.
     Ceea ce a făcut ca satul Cândeşti Vale să fie unul din cele mai înfloritoare sate, a fost faptul că din 1866, când teritoriul ţării a fost organizat pe comune, satul Cândeşti Vale a fost reşedinţa comunei Cândeşti.
     Documentar, satul Cândeşti  de Dâmboviţa este menţionat într-un zapis din vremea domnitorului Petre cel Tânăr (1963), dar se crede că satul este mult mai vechi.
     În mare măsură, ceea ce a contribuit la starea înfloritoare a satului Cândeşti Vale a fost patrimoniul funciar, bogat şi moşnenesc. Toate localităţile de pe malul drept al râului Dâmboviţa, de la Cândeşti Vale pînă la Dragomireşti au dispus de către un singur trup de moşie ce se întindea în lungime: din apa Dâmboviţei în est, pînă în apa Potopului în vest, cu stăpânii de moşii şi clăcaşii, în timp ce moşnenii din Cândeşti Vale au dispus de patru trupuri de moşie: sforile de baştină, hotarul Velinaş, Văseasca şi Boţeasca, la care s-a mai adăugat cumpărăturile din hotarele vecine, cu cele din hotarul Gemenea de la boierii Vărzari.
     Dat fiind urmele de locuire din Obârşia Potopului, aici se crede că a fost vatra vechiului sat Cândeşti. Populaţia care a dat viaţă acestei aşezări, a fost populaţie refugiată din Transilvania care trecând munţii în ţara  Românească şi Moldova a dat naştere la localităţi cu numele de Cândeşti (Cândeşti de Muscel, de Dâmboviţa, de Buzău, de Vrancea, de Neamţ, de Botoşani).
     Pe parcursul secolului al XVIII-lea, cea mai mare parte din locuitorii din Obârşia Potopului a coborât în valea Dâmboviţei la început departe de drumul cel mare al Câmpulungului, la Vîrtop, la Boboci şi Valea Popii, cu ochii pe pădure în caz de pericol.

          Prezentare geografică:
     Comuna Cândeşti este situată în nord-vestul  judeţului Dâmboviţa la o distanţă de 36 km de Municipiul Târgovişte. Localitatea este aşezată pe o partea dreaptă a râului Dâmboviţa. Comuna se află în zona temperată, cu cele mai favorabile condiţii climaterice pentru dezvoltarea vieţii omeneşti.
Comuna este compusă din satele: Cândeşti Vale, Dragodăneşti, Aninoşani, Candeşti Deal şi Valea Mare.
Comuna Cândeşti se invecinează la nord şi est cu comuna Voineşti, la sud cu comuna Tătărani, iar la vest cu comuna Boţeşti judeţul Argeş.
     Clima zonei aparţine tipului temperat continental exprimată de valori anuale ale temperaturii aerului (7-10ºC) şi prin precipitaţii medii anuale cu valori sub 600-800mm/an.

         Solurile
        Învelisul de sol, rezultat al interactiunii factorilor fizico-geografici se prezinta destul de divers dar se remarca la nivel general influenta deosebita a rocii reliefului si a apei freatice.
       Solurile se împart în mai multe unitati zonale si intrazonale care constituie potentialul pedologic valorificat ca baza de dezvoltare a biocenozelor si a diverselor culturi în raport cu conditiile mediului înconjurator. Distingem urmatoarele tipuri de soluri: soluri brune argiloiluviale, soluri brun luvic, regosoluri, erodisoluri.

       Solurile comunei Candesti sunt, ca si în alte regiuni de pe teritoriul României, diferite si reflecta particularitatile climatice, de relief si microrelief ale rocilor superficiale si ale pânzei freatice.
Factorii pedogenetici care contribuie la formarea tipurilor de soluri sunt: litologia, clima, factorul biologic, relieful, apa şi timpul. Modul de asociere al acestora, precum şi frecvenţa şi intensitatea participării unui anumit factor pedogenetic explică diversitatea solurilor.
Conform „Sistemului român de clasificare a solurilor”, elaborat în 1980, în cadrul comunei Candesti se distinge o mare varietate a tipurilor de sol, care aparţin a cinci din cele zece clase de soluri 
          1.  Clasa molisolurilor este reprezentată în cadrul comunei doar de pseudorendzine.
Acest orizont pseudorendzinic este situat în primii 50 de centimetri ai solului şi este alcătuit din marne, marne argiloase sau argile marnoase. Se formează în anumite condiţii climatice (5-8°C temperatura medie anuală, 500-1000 mm/an precipitaţii). Vegetaţia care se formează deasupra acestui orizont aparţine etajului forestier, cu precădere păduri de stejar, gorun, dar pot apărea şi pajişti secundare, fiind în generalsoiuri forestiere sau agricole cu potenţial productiv mijlociu.
          2.  Clasa argiluvisolurilor este cea mai bine reprezentată pe teritoriul comunei, ocupând cea mai mare parte a acestuia printr-o mare varietate de tipuri. Astfel, din categoria argiluvisolurilor se întâlnescsoluri brune argiloiluviale, soluri brune pseudogleizate, soluri brune podzolite, soluri podzolice argiloiluviale.
     Solurile brune argiloiluviale se întâlnesc în mare parte în zona Piemontului Cândeşti, dar şi pe areale restrânse din cadrul zonei subcarpatice, fiind dezvoltate pe roci bogate în minerale calcice şi ferimagneziene (marne, luturi, depozite de terasă, nisipuri), precum şi pe argile sărace în carbonaţi, în alternanță cu nisipuri, local pietrişuri, pe locuri drenate. Vegetaţia specifică este cea a pădurilor de gorun(Quercus petraea) si fag (Fagus silvatica). Sunt soluri ce pot da rezultate excelente pentru cultura pomilor fructiferi, dar necesită reglarea regimului de umiditate.
     Solurile brune pseudogleizate apar pe terenuri plane sau uşor înclinate, cu drenaj intern şi lateral slab.
     Solurile brune podzolite se formează în condiţiile unei temperaturi medii anuale de 7-10°C şi precipitaţii de 600-800 mm/an. Materialul parental poate fi diferit: gresii, luturi, nisipuri şi alte depozite permeabile şi alte depozite permeabile şi relativ sărace. Vegetaţia caracteristică, este cea şleaurilor de deal, putând fi valorificate şi pentru livezi, pajişti naturale sau culturi agricole.
     Solurile podzolice argiloiluviale sau luvisolurile albice se localizează pe suprafeţele plane sau microdepresionare, materialele parentale lipsite de minerale calcice şi refimagneziene, sub păduri în general de cvercinee. Acestea sunt propice pentru pajişti cu productivitate şi valoare nutritivă scăzută, precum şi livezi cu producţtii mijlocii. Se impune aplicarea unor ingrăşăminte minerale şi organice, amandamente calcice, dar şi efectuarea unor lucrări agrotehnice menite să afâneze solul pe adâncimi mari, îmbunătătind astfel drenajul intern care este  defectuos.
          3.  Clasa cambisolurilor este reprezentată de soluri brun acide (soluri ce sunt slab diferenţiate textural, cu o aciditate accentuată), soluri brun podzolice  şi soluri brun eu-mezobazice (se caracterizează printr-o uşoară migrare a argilei pe profil, sunt slab acide, cu humus bogat în orizonturile superioare, iar vegetaţia caracteristică este reprezentată prin păduri colinare de fag şi carpen).
          4.  Clasa solurilor hidromorfe sunt reprezentate doar de solurile gleice şi solurile pseudogleice.
Solurile gleice se formează în urma umezirii excesive a solului (periodic sau permanent) de către apa freatică. Sunt prezente în apropierea luncii râului Dâmboviţa.
Solurile pseudogleice sunt rezultatul acţiunii excesului prelungit de apă stagnantă din precipitaţii şi a uscării accentuate într-o anumită perioadă a anului (într-un regim alternant de umezire).
          5. Clasa solurilor neevoluate, trunchiate şi desfundate este foarte bine reprezentată prin tipurile de soluri arate, soluri şi protosoluri aluviale, protosoluri arate.
     Solurile aluviale sunt soluri neevoluate, întâlnite în lunca râului Dâmboviţa, care este mai rar inundabilă.      Evoluţia solului aluvial este foarte rar întreruptă de depunerea unui nou strat de aluviuni, ca atare are loc un proces mai activ de humificare, un început de formare de structură şi chiar un început de argilizare.      Aceste soluri pot fi valorificate în silvicultură şi în culturile cerealiere şi legumicole.
     Protosolurile aluviale se formează pe depozite aluviale recente din lunca de lângă albie, în care revărsările sunt anuale sau periodice, iar solidificarea este întreruptă de depunderea unui nou strat de aluviuni. în aceste condiţii, humificarea este slabă, iar vegetaţia tipică este cea de zăvoaie de luncă.
     Solurile desfundate sau arate sunt soluri deranjate „in situ” prin arături adânci. Sunt prezente în lunca largă a râului Dâmboviţa, folosită intens pentru culturi agricole şi plantaţii pomicole.
     Protosolurile antropice sunt alcătuite din diferite materiale acumulate sau rezultate în urma unor activităţi umane (deşeuri menajere, rumeguş, sgură, sol transportat etc). Apar în locurile destinate depozitării gunoiului şi chiar în lunca râurilor mai mari sau mai mici unde, din diferite motive, oamenii au depozitat gunoaiele care s-au acumulat în cantităţi din ce în ce mai mari, fiind ulterior fixate de vegetaţie.

.    Bogatii ale subsolului (zacaminte, ape minerale etc.):
     In trecut au existat zacaminte de carbine. La mari adâncimi se găsesc cantonate zăcăminte de petrol.

         Vegetaţia naturală
.    Vegetaţiei comunei Candesti a suferit  frecvente intervenţii antropice de-a lungul timpului, care i-au modificat substanţial aspectul iniţial. Numeroase hectare de păduri au fost defrişate pentru a fi înlocuite de livezile de pomi fructiferi, culturi cerealiere şi păşuni secundare.
     Doar porţiunile cu relief accidentat sau acolo unde solurile nu permiteau practicarea agriculturii, pădurile mai ocupă suprafeţe mari. Modificările importante ale compoziţiei şi structurii floristice au condus la scăderea potenţialului de regenerare al covorului vegetal. Pe suprafeţe considerabile, după înlocuirea pădurilor, terenurile au suferit procese intense de degradare. Formaţiunile de pajişti secundare dezvoltate în urma defrişărilor prezintă o diversitate foarte mare, în funcţie de condiţiile locale. în subetajul gorunetelor predomină asociaţii de iarba câmpului (Agrotis tenuis) cu diverse specii mezofile alături de care apar pajişti de firuţă (Poa pratensis). Pe suprafeţele interfluviale şi pe solurile podzolite şi pseudogleizate se întâlnesc pajişti cu caracter mezohigrofil-higrofil, în care predomină ţepoşica (Nardus stricta) şi iarba câinelui (Agrotis canina).
     Comuna Candesti se desfăşoară în plină zonă subcarpatică, din punct de vedere al reliefului, ceea ce presupune existenţa unor altitudini reduse şi condiţii climatice mult mai moderate faţă de zona carpatică, elemente ce impun prezenţa unei vegetaţii alcătuite predominant din păduri nemorale în care apare frecvent fagul, stejarul mezofil şi gorunul.
     Datorită condiţiilor locale apare, de asemenea şi o vegetaţie azonală dominată de păduri de esenţă moale (zăvoaie), dezvoltate în lungul raului Dambovita care are lunca mai bine conturata.
     Vegetaţia naturală a fost însă, pe anumite areale, înlocuită de imensele livezi de pomi fructiferi, marea majoritate a acestora aflându-se în lungul luncii râului Dâmboviţa şi la Vest de aceasta, în cadrul Piemontului Cândeşti.

     In funcţie de altitudinea dealurilor subcarpatice, pot fi separate 3 etaje ale pădurii nemorale: etajul stejarului (Quercus robur), etajul gorunului (Quercus petratea) şi etajul fagului (Fagus silvatica).
     I.      Etajul stejarului (Quercus robur),.
     Limita acestor formaţiuni este variabilă, plasându-se între 100 şi 350 metri altitudine, dar nedepăşind 400 metri altitudine, iar în componenţa lor stejăretele sunt pure sau în amestec cu carpen, cer şi gârniţă.      Speciile caracteristice acestui etaj vegetal sunt: stejarul pedunculat (Quercus robur), cerul (Quercus cerris), gârniţa (Quercus frainetto), precum şi carpenul, paltinul de câmp, jugastrul, arţarul, cireşul păsăresc, ulmul, păducelul, toate acestea fiind hibrizi de Quercus.
     Speciile ierbacee sunt dominate de graminee, frecvente fiind: Carex brizoidea, Cruciata lavipes, Geum urbanum, Fragaria vasca, Moehringia trinervia, Poa nemoralis, Ranunculus ficaria.
     II.     Etajul gorunului (Quercus petraea) ocupă dealurile subcarpatice externe, precum şi areale din cele piemontane (Piemontul Cândeşti) cuprinse între 400 şi 600-700 metri altitudine. Gorunul este etajul specific Subcarpaţilor şi predomină pe interfluviile şi versanţii cu orientare sudică, estică şi vestică, alternând cu fagul pe versanţii nordici, umbriţi, ocupând cea mai mare parte din suprafaţa actuală împădurită. Cele mai importante specii care apar în acest etaj sunt Carpinus betulus, Populus canescens, Quercus frainetto şi mai puţin Quercus robur. Pe lângă speciile de gorun, mai apar şi specii de carpen, paltin, jugaştrii (Acer campestris), tei (Tilia platyphylos), frasin (Fraximus excelsior), ulm (Ulmus procera), cireş păsăresc (Cerasus ovium).
     Speciile ierbacee sunt mai bine dezvoltate decât în etajul fagului pentru că beneficiază de mai multă lumină. Predomină astfel cornul (Cornus mas), alunul (Corrilus avenalla), specii de sânger (Cornus sanguineea), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), porumbar (Prunus spinosa), măceş (Rosa canina). Pe lângă acestea, mai apar ca specii ierbacee Carex pilosa, Fragaria vesca, Festuca altissima, Galium schultesii, Poa nemoralis, Potentilla microntha, Luzula luzuloides, Anemone ranunculiodes.
     Mai rar şe întâlnesc gorunete cu floră de tip mull, aceasta fiind reprezentat de specii precum: urzica moartă galbenă (Lamium galeobdolom), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), lipitoarea (Asperule tauna), vinariţa (Asperule ordorata), rodul pământului (Arum maculatum).
     Activităţile umane au dus la reducerea suprafeţei ocupate de gorun în favoarea celei agricole (livezi de pomi fructiferi şi pajişisti secundare).
     III.  Etajul fagului (Fagus sylvatica) corespunde zonelor mai înalte de peste 600-700 metri altitudine, deşi apar sporadic şi sub această limită ca şi făgete colinare.
     Acestea îmbracă dealurile subcarpatice şi culmile înalte ale Piemontului Cândeşti. în componeţa lor intră fagul (Fagus sylvatica), carpenul (Carpinus betulus), precum şi specii ca paltinul de câmp (Acer platanoides), frasinul (Frasinus excelsior) şi local gorunul (Quercus petrea).
     In suarboretul pădurilor de fag apar atât specii de arbuşti iubitori de lumină cât şi specii care preferă umbra şi umiditatea precum lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), voniceriul (Evonymus latifolius) şi respectiv salcia câprească (Salix caprea), caprifoiul (Lonicera xylostrum) şi lemnul râios (Evonymus cerrucosa).
     Stratul ierbaceu este variat şi prezent în luminişuri şi poieniţe. La începutul primăverii apar specii precum: floarea paştilor (Anemone nemorosa), ghioceii (Galanthus nivalis), brebeneii (Coxydalis coxydalis), toporaşii (Viola viola), iar în restul anului răsar şi se dezvoltă: lumânărica (Gentiana asclepiadaea), căldăruşa (Aquilegia vulgaris), brânduşa de primăvară (Crocus beufflianus), brânduşa de toamnă (Eclehicum automnale), săbiuţa (Gladiolus imbricatus).
     In zonele cu umiditate ridicată a solului se pot întâlni diverse specii de ferigi: feriguţa (Pleypodium vulgare), limba vecinei (Phylitisi scolopendrium), limba şarpelui (Phioglassum vulgatum), dar şi ciuperci: hribul (Boletus edulis), zbârciogul (Belvela esculenta), bureţii gălbui (Contarelus cibarius).
     Pădurile de luncă sunt prezente în cadrul comunei în lungul luncii râului Dâmboviţa,  fiind cunoscute sub denumirea de zăvoaie. Acestea au o dezvoltare discontinuă şi sunt alcătuite din specii hidrofile şi higrofile, sub formă de şleauri de luncă.
     Speciile prezente în cadrul acestor formaţiuni sunt cele de: salcie (Salix alba, Salix purpurea, Salix triandra), plop (Populus nigra), anin negru (Alnus glutinosa), ulm de câmp, cărora li se adaugă specii de arbuşti precum: lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), murul (Rubus idaeus), socul (Sambucus nigra).
     Stratul ierbaceu este alcătuit din plante de genul: laptele cucului (Euphorbia salicilfolia), laptele câinelui j ales (Salvia glutinosa), floare de leac (Ranunculus repens) şi specii de ferigi (Dryopteris filix max, Athyrium filix fernina).
     Vegetaţia izlazurilor este relativ redusă în teritoriu, dar în acele areale unde totuşi apare, este constituită din troscot (Polygonium aviculare), cununiţă (Xarantheum annum), coada şoricelului (Achillea setacea), peliniţa (Artemisia vulgaris), ştir (Amaronthus retroflexus), traista ciobanului (Cappsela bursa pastoris).
     Vegetaţia segetală este o vegetaţie spontană şi apare în acele areale de culturi agricole mai puţin îngrijite sau abandonate şi are o componenţă diversă de la o regiune la alta, fiind reprezentată în general de buruieni dăunătoare culturilor agricole. In culturile de porumb apar: tătăneasa (Borago officinale), pălămida (Cirisum arvense), scaiul măgăresc (Onoportum acanthium), coada calului (Equisetum arvense); în culturile de păioase apar: laptele câinelui (Euphorbia amigdaliodes); culturile de cartofi sunt invadate de mohor (Setaria viridis), ştir (Amaronthus albuş), troscot (Polygonum aviculare), iar cele de lucerna de spanacul sălbatic (Chenopodium album) şi rostogolul (Salsola ruthenica).


          Fauna comunei Cândeşti este bogată şi caracteristică zonelor de deal. Fauna pădurilor de fag şi gorun de pe teritoriul comunei Candesti cuprinde un număr foarte mare şi variat de specii, unele dintre acestea prezentând un real interes cinegetic. Dintre acestea, cele mai importante sunt: căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), mistreţul (Sus scrofa) şi iepurele (Lepus europaeus).
     Pe lângă acestea, o frecvenţă ridicată o au şi mamifere precum: şoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), jderul de piatră (Martes foina), jderul de pădure (Martes martes) şi pârşul (Glis glis).
     In cadrul comunei Candesti, principala caracteristică a faunei este marea eterogenitate ecologică şi zoogeografică, speciile din această zonă apartinând unei formațiuni biogeografice proprii Europei Centrale şi anume zona nemorală, care este reprezentată mai ales de etajul gorunului şi etajul fagului în cadrul acestui areal.
     Pe lângă fauna pădurilor, trebuie specificată prezenţa unei faunei azonale, mai exact fauna luncilor, fauna ariilor antropizate (localităţi şi terenuri cultivate) şi fauna apelor curgătoare.
          1. Fauna pădurilor de fag şi gorun de pe teritoriul comunei Candesti cuprinde un număr foarte mare şi variat de specii, unele dintre acestea prezentând un real interes cinegetic. Dintre acestea, cele mai importante sunt: căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), mistreţul (Sus scrofa) şi iepurele (Lepus europaeus).
     Pe lângă acestea, o frecvenţă ridicată o au şi mamifere precum: şoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), jderul de piatră (Martes foina), jderul de pădure (Martes martes) şi pârşul (Glis glis).
în anumite conditii de umiditate accentuata si temperaturi mai coborâte, apar unele specii montane ca: veverita (Scriurus vulgaris) sau salamandra (Salamandra salamandra), ce pot coborî la altitudini foarte joase. în arealele cu exces de umiditate sunt prezente chiar si buhaiul si broasca rosie de padure, ariile mai joase si însorite sunt ocupate de specii precum: broasca mare de lac (Rana ribidunda), iar ariile pe versantii umbriti cu înaltimi mari apare broasca mica de lac (Rana esculenta).
     In ceea ce priveşte speciile de păsări, pentru aceste păduri sunt specifice: porumbeii sălbatici, turtureaua (Streptopelia turtur turtur), graurii, mierlele, stăncuţele, ciocănitorile sure (Driobates leucotos leucotos), buhele de pădure (Asio otus otus), cucuvelele (Athene noctua), sturzii cântători (Turdus ericetorum philomelos), cucii (Cuculus canorus), privigetorile (Luscinia megarhynches megarhinches), piţigoii de livadă, gaiţele, ulii porumbari, viesparii, iar în etajul făgetelor specii precum: piţigoiul sur, măcăleandrul, ciocănitoarea mare, ţoiul, piţigoiul mare, pitulicea sfârâitoare, ciocârlia de pădure, uliul păsărar, porumbelul de scorbură (Columba oenas oenas), porumbelul gulerat.
     Dintre insecte, caracteristice etajului pădurii sunt lepidopterele, coleopterele, dipterele, homopterele, gasteropodele, formicidele, ploşniţele de plante.
In cadrul acestui spaţiu subcarpatic apar şi alte elemente faunistice: din zona montană coboară căldăraşul, şorecarul comun, ciocănitoarea neagră, măcăleandrul, pânţăruşul, fluierarul de munte; din zona de câmpie urcă campanii, cristeiul, presura sură, prepeliţa, ciocârlanul, sopârla de câmp, potârnichea, ciocârlia, mărăconarul, popândăul, fluturele; efectuează deplasări zilnice gaiţa şi celelalte răpitoare; pe terenurile degradate, complet lipsite de vegetaţie trăiesc: dropnea mică, vrabia de casă, pietrarul sur, prigoria, lăstunul de mal;

          2. Fauna luncii  râului Dâmboviţa. Dintre mamifere, numeroase sunt specii precum: şobolanul de apă (Arvicola terrestris), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus). Avifauna are ca reprezentanţi lăstunul de mal, codobatura, fasa de luncă, barza, pescărelul albastru mic. Pe malurile râurilor şi bălţilor se întâlnesc destul de des broasca mare de lac, broasca mică de lac şi şarpele de apă.
Fauna râului Dâmboviţa se remarcă prin prezenţa speciilor de genul: păstrăvului (Salmo trutta faria), lipanului (Thymallus thymallus), cleanului (Leuciscus cephalus), scobarului (Chondrostonia vasus), mreanei (Barbus barbus), moioagei (Barbus meridionalis).
     Fauna ariilor antropizate diferă de la o zonă la alta. în cadrul localităţilor pătrund specii precum: cucuveaua, barza, rândunica, lăstunul de casa, vrabia, stăncuţa, guguştiucul, coţofana dintre păsări şi specii ca dihonii de casă, şoarecele de casă, şobolanul de casă, pârşii, jderul de piatră, chiţcanul dintre rozătoare.
Terenurile cultivate sunt invadate de prepeliţe, ciocârlii, potârnichii, iepuri, hârciogi, popândăi, şoareci, acvile, şorecari, hereti, cucuvele, ciori, ploşniţe, cărăbuşi, gândaci de colorado în culturile de cartofi, arici şi pârşi în livezile mature.

          Caracteristici ale reliefului (munti, dealuri, ses etc.)
     Relieful fluvial este foarte bine reprezentat pe teritoriul comunei Candesti, datorită prezenţei râului Dâmboviţa, care şi-a dezvoltat lunci largi. Valea râului Dâmboviţa prezintă o serie de 5 terase, dezvoltate îndeosebi pe partea dreaptă, alături de o luncă minoră ce are o lăţime cuprinsă între 150 şi 200 de metri, ocupată în mare parte de culturile cerealiere şi plantaţiile pomicole. Glacisurile apar de o parte şi de alta a Dâmboviţei ca suprafeţe de eroziune, uşor înclinate şi puţin aluvionate, dipsunse în fâşii, sub abrupturile petrografice sau de eroziune, comunei Candesti fiindu-i caracteristice glacisurile de vale, în care sunt incluse glacisurile de terasă, de luncă şi de vale propriu-zisă în cadrul luncilor celor două râuri apar o serie de forme de relief fluviatil caracteristice, precum ostroavele, popinele, belciugele, plajele şi acumulări de nisipuri şi pietrişuri.
     Pe partea stângă a râului Dâmbovița , se extinde Piemontul Cândești, subunitate a Podișului Getic.      Acesta, în partea nordică, este delimitat de o serie de cueste de mărimi mici,  iar în sud se face trecerea liniei spre zona de câmpie. Acesta se caracterizează prin existența unui relief tabular, cu aspectul unui uriaș con de dejecție, fragmentat de afluenții râului Argeș. Altitudinea maximă din Piemontul Cândești (precum și din întreg Podișul Getic), este atinsă în Dealul Perilor (745 m), aflat pe teritoriul comunei Candesti, în restul unității altitudinea coborând până la 200 de metri în partea sudică, la contactul cu câmpia. Prezintă o ușoară înclinare de la nord-est spre sud-vest, iar relieful apare ca o succesiune de poduri cu lățimi de 1-3 kilometri, în mare parte împădurite, pe unele semnalându-se chiar mici arii înmlăștinite.
     Piemontul Cândești se termină abrupt spre râul Dâmbovița, fiind secționat de numeroase văi torențiale ce dau valori ale fragmentării reliefului de 04,-1,0 km/km2.
     Caracteristic acestui sector sunt și numeroasele conuri de dejecție de la baza versanților, de-a lungul râului Dâmbovița, precum și alunecările de teren, râpele și ravenele.
     Sub stratul lutos de la suprafață, ce are grosimi de 5-8 metri, se află un orizont de pietrișuri (pietrișurile de Cândești), cu grosimi ce scad de Ia 15 metri în partea nordică (satul Oncești), la 3-4 metri în sud-est, iar sub acestea apar alternanțe de nisipuri, marne și argile pliocene.

        Realitati hidrografice si amenajari ale bazinelor de ape
     Reţeaua hidrografică a comunei Candesti este tributară râului Dâmboviţa. Este prezentă de asemenea şi o reţea autohtonă de mici parauri , cu frecvente fenomene de secare, fapt pentru care au un caracter temporar şi sunt reprezentate de pâraiele afluente Dâmboviţei Trifa, Valceaua lui Dragoi, Urata, Valceaua Paulei, Valea Seaca, Toflea,  Circinov, Potoc, Valea lui Anghel. Reţeaua autohtonă are, în cea mai mare parte, o curgere sezonieră determinată de condiţiile climatice şi de existenţa formaţiunilor geologice cu mare permeabilitate (nisipuri, pietrişuri), stratele fiind groase şi fără intercalaţii de argile, deci cu ape subterane aflate la adâncimi mari.
     Râul Dâmboviţa, prin lungimea sa, se înscrie pe primul loc între afluenţii râului Argeş, alcătuind un sistem fluviatil ce aparţine organismelor hidrografice de tip „valahi-carpatic”. îşi are izvorul la peste 2240 de metri altitudine, sub Vârful Roşu (2469 m) din cadrul Munţilor Piatra Craiului şi se varsă în râul Argeş lângă localitatea Budeşti (25 m), după ce a parcurs o distanţă de 245 de kilometri, dintre care 10 kilometri pe teritoriul comunei Candesti.
     Debitul mediu  anual atinge valoarea de 0,5m3/s, dar în anii ploioşi poate avea chiar şi valori de peste 44m3/s.
     Cel mai mare debit de apă s-a înregistrat la 22 iunie 1979, când o undă de viitură a atins debitul de vârf cu valoarea de 546 m3/s. Debitele minime au în general valori cuprinse între 0,061-5,40 mVs.
Scurgerea apelor este influenţată de sursele de alimentare, care sunt predominant pluvio-nivale, scurgerea medie specifică maximă realizându-se primăvara (41,9%), când topirea zăpezilor este asociată cu ploile abundente, iar cea minimă vara (10%). Regimul de scurgere variază de la o lună la alta şi de la un sezon la altul, dar în lunile iunie-iulie râul Dâmboviţa realizează cea mai bogată scurgere medie (30%), valoare ce scade până la 4,5% în luna ianuarie. Debitele mici înregistrate vara şi toamna sunt o urmare a reducerii cantităţii de precipitaţii din intervalul august-septembrie şi a temperaturilor ridicate care favorizează evaporarea, urmând ca cea de-a doua perioadă cu debite reduse să fie pe timpul iernii, când precipitaţiile cad sub formă de zăpadă şi valoarea scurgerii minime este cuprinsă între 0,3-0,5 l/s/km2.
     In ceea ce priveşte regimul termic a apei râului Dâmboviţa, acesta depinde de volum şi factorii climatici.      Temperauta medie anuală a apei Dâmboviţei variază între 9 şi 12°C. Iarna, formaţiunile de gheţă sunt prezent pe timp de 20-30 de zile, iar vara, temperatura atinge valorile maxime (20-23°C).


         Organizare spaţiala:
     Comuna Cândeşti este alcătuită din satele: Cândeşti Vale, Dragodăneşti, Aninoşani, Candeşti Deal şi Valea Mare şi se întinde pe o suprafaţă de 5237 ha din care 2485 ha teren agricol (arabil, livezi, pomi, vii, păşuni, fâneţe) şi 2752 ha cu păduri, ape, drumuri etc.
     Reţeaua de străzi şi drumuri însumează o lungime de 59 km.

         Structura populaţiei
     Importanţa economică pe care a avut-o odinioară se reflectă şi pe plan demografic.
     Datele preliminare ale Recensământului populaţiei şi locuinţelor din 2002 arată că populaţia stabilă era la 31.12.2001 de 3125 locuitori.

     Etimologic, toponimul Candesti poate proveni de la patronimul “Candea”, dar nu este exclusa nici posibilitatea de a proveni de la “candid” = alb, curat. Atestarea documentara a satelor este inca de la 1693.
     Satele componente sunt: Candesti Vale, Candesti Deal, Aninosani, Dragodanesti, Valea Mare.
     Sate disparute: Sturzeni, inglobat in Dragodanesti.

     
     Pentru cercetători, aspectele culturale tradiţionale ale comunei Candesti nu oferă nimic spectaculos.      Doar câteva case au reuşit să îşi păstreze arhitectura patriarhală, doar câţiva bătrâni mai îmbrăca portul popular în zilele de sărbătoare, iar tradiţiile şi obiceiurile îşi pierd farmecul de la un an la altul.
     Totuşi trebuiesc menţionate toate acele elemente care încă sunt vii şi pentru care este necesar să se depună tot efortul pentru a nu se pierde în timp, atâta vreme cât rămâne bogăţia cea mai de preţ a culturii poporului român.
     Portul popular alături de limbă, obiceiuri şi tradiţii, reprezintă una dintre trăsăturile caracteristice ale specificului unei regiuni, emblema de recunoaştere şi marca apartenenţei la un spaţiu cultural. Bătrânii încă mai poartă piesele portului autentic, costumele lor fiind alcătuite din ii, fote, mintean, din dimie, decorate cu floricele, cioareci şi cămăşi pentru bărbaţi. Coloritul hainelor era, pe vremuri, un element ce „vorbea” despre vârsta şi statul marital: albastrul şi roşul era destinat fetelor tinere, iar negrul celor mature sau femeilor bătrâne.
     Dacă înainte portul popular era specific sărbătorilor şi evenimentelor deosebite precum nunta, botezul sau zilele de duminică, astăzi bătrânii arareori îmbrăcă vestimentele moştenite de la străbuni.
     Obiceiurile şi tradiţiile sărbătoreşti s-au păstrat într-o măsură extrem de redusă şi, din nefericire, generaţia actuală de tineri nu manifestă un interes deosebit pentru păstrarea elementelor culturale patriarhale, astfel că toate ritualurile, ce odată erau susţinute cu sfinţenie (la Crăciun, Anul Nou, Bobotează, învierea Domnului, căsătorii sau botezuri), astăzi se practică din ce în ce mai puţin, în perioada Sărbătorilor de iarnă, sunt aşteptaţi colindătorii, stelarii şi irozii (în ajunul zilei )   familile aşteaptă să fie „sorcovite” de cei tineri.
     In ajunul Bobotezei, fetele postesc şi îşi pun seară sub pernă busuioc pentru a-şi visa hărăzitul, la Bunavestire se spune că acela care va asculta cântecul cucului va afla câţi ani va mai trăi, iar de Florii oamenii duc la Biserică rămurele de copaci pe care, după ce sunt sfinţite, le atârnă la grindă pentru noroc şi pentru ca gospodăria să le fie ferită de vremuri rele. Toamna, are loc „focul de Sâmetru”, în luna octombrie, menit să purifice pământul. Pastele este o sărbătoare cu o imensă importanţă religioasă, astfel că tradiţiile legate de aceasta se păstrează foarte bine (înroşitul ouălelor, servirea mesei în familie în ziua de înviere, participarea la slujba de înviere).

     Principalii proprietari: mosnenii, Busuioc Sarageaua, familia Dragodanescu, Parniestii, Alexe Suditu, boierii din Lazuri, Grigore Baleanu sunt cei care au avut legatura cu istoria localitatii.

     Ocupatiile traditionale  ale  locuitorilor (agricultura, gradinarit, pastorit, minerit, mestesuguri, vanat, pescuit , etc.)
     Pomicultura, cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor a constituit dintotdeauna activitatea de bază a locuitorilor comunei Candesti.  îndeletnicirea de bază a acestora era aşadar cultivarea pomilor de diferite feluri (meri, peri, pruni, cireşi, vişini, gutui), ale căror roade le utilizau în fabricarea sucurilor naturale, a unor băuturi alcoolice sau le comercializau în târguri special organizate.
In ceea ce priveşte creşterea animalelor, pe lângă bovine, porcine şi păsări, ţăranii din Candesti deţineau şi ovine, păstoritul transhumant în ţinuturile învecinare montane fiind una din activităţile relativ frecvent întâlnite pe timpuri. Legat de această activitate, existau tradiţii şi obiceiuri legate de tunsul oilor primăvara şi toamna, scărmănatul lânei sau confecţionarea de articole vestimentare din aceasta. Toate acestea s-au pierdut cu timpul şi astăzi, doar câteva familii mai au în ogradă ovine, pe care le încredinţează mai tot timpul anului unui cioban.

    Unelte de munca (agricole, pescuit, pastorit)

    Monumente istorico-artistice care pot fi stilizate (biserici, cetati, portiuni de zid etc. ) - NU OBIECTE SI DOCUMENTE DE ARHEOLOGIE
     Biserica de Lemn din Vartop – Candesti Vale